Blog de companie. Este sau nu important?

blog
03Jul, 2017

Vremurile pe care le trăim sunt din ce în ce mai conectate la un internet despre care nimeni nu ar fi crezut în urmă cu câțiva zeci de ani că va lua o așa amploare și că va deveni atât de important. În 2017, cu toții suntem conectați la internet, cu atât mai mult cu cât putem naviga online direct de pe telefoanele mobile, practic nu mai avem nevoie neapărat de un calculator pentru acces la online. Trăind într-o lume atât de conectată la internet, sunt de părere că orice companie ar trebui să dețină atât o pagină web cât și un blog. Virtualul în ziua de azi este capabil atât să vândă cât și să creeze o legătură cu clienții ori cu potențialii clienți așa că nu ar trebui neglijat acest aspect. Evident, prin intermediul site-ului se vinde, prin intermediul blogului se obține acea apropiere față de client și vom discuta un pic în cele ce urmează de ce este crucială această apropiere.

De ce este importantă apropierea față de client în mediul online?

Chiar dacă trăim într-o societate interconectată, românii sunt încă destul de sceptici în ceea ce privește mediul online, respectiv cumpărăturile online. Au nevoie de o oarecare validare suplimentară și astfel să capete încredere că acea companie la ale cărei servicii urmează să apeleze este ok, serioasă, capabilă să ofere calitate. Blogul poate să aducă această validare, poate să fie un vot de încredere și să crească nivelul de transparență pe o piață online încă cenușie.

Cum poate un blog să crească nivelul de transparență a companiei? Ei bine, pe blog se pot posta diferite articole care să prezinte în detaliu serviciile oferite, produsele vândute prin intermediul magazinului online, se pot posta povestioare care să aducă în prim plan oamenii din spatele magazinului online sau din spatele prestatorului de servicii. Cei care sunt clienți în mediul online doresc seriozitate și transparență și sunt de părere că blogul companiei poate să le aducă.

Compania ta deține un blog? Iată de ce ar fi bine să se ocupe de el un … blogger

La întrebarea cine ar trebui să se ocupe de blogul companiei, eu unul aș spune că un blogger. De ce? Păi e destul de simplu. În primul rând, bloggerul este obișnuit să scrie zilnic, să construiască articole capabile să explice foarte bine anumite situații/produse. Bloggerul este capabil să gestioneze apropierea de cititor (potențial client) mult mai bine decât o persoană din interiorul companiei.

Și nu în ultimul rând, sunt convins de faptul că pentru a obține calitate într-un anumit domeniu, trebuie musai să lucrezi cu oameni care activează de ani buni în acel domeniu și care sunt deja buni în ceea ce fac, chiar dacă o să coste bani. Asta e, calitatea costă și cei care pot înțelege acest lucru nu vor avea o problemă în a plăti câteva sute de lei pe lună unui blogger capabil să transmită potențialilor clienți exact informațiile de care aceștia ar putea fi direct interesați.

Tu? Ai lăsa un blogger să se ocupe de blogul companiei tale? Sau mai important, ești conștient de importanța unui blog de companie?

VEZI AICI Prețuri și detalii pentru serviciul de administrare al blogului companiei oferit de mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.